luni, 6 mai 2013
joi, 2 mai 2013
duminică, 10 martie 2013
Cealaltă Ea
Îl vedeam în faţa mea. Murdar, însângerat, trăgând
cu încrâncenare, ca şi cum ar fi ţintit propria-i viaţă. Mă zăreşte, în cele din urmă. M-ai găsit, un zâmbet forţat i se întipăreşte pe faţă, nu
mai sunt eu, vezi bine, cap de plastic, cap de fier, genunchi plini de fiare,
sfârtecaţi de fiare, nu mai sunt eu. Ştii, mă urcasem în trenul acela, într-un
vagon infect de marfă, în care transportau oi. Oi. Mă gândeam la ea şi mă apuca
disperarea, nu-mi aminteam cum arată, cu cât mă străduiam mai tare, cu atât îmi
era mai greu, parcă o uitam şi mai mult decât înainte. Parcă încerca să îmi
iese din trup, din simţuri, din amintiri, amintirile acelea ca un nor de
vapori, ieşind pe uşa crăpată a vagonului. Şi acolo am văzut-o pe ea. Nu, nu pe
ea Ea, ci altă Ea. Încerca să îmi vândă nişte cărţi, poezie, nu, nu mi-a plăcut
niciodată, ce să fac eu cu poezia pe front, îi zic, rânjindu-i în faţă, atunci
proză, nici măcar. Era altă Ea, înţelegi? Şi atunci am văzut lumina aceea
puternică şi am simţit arsura aceea îngrozitoare, iar apoi... nimic. Întuneric
de nepătruns. M-am trezit la spital, Neom, şi acolo am văzut o a treia Ea. Dar
nici această Ea nu era ca Ea. Mi-au spus că voiam să mă întorc la Ea, la cea
dintâi Ea, nu, eu pe front mă întorceam, nu, la Ea, la prima Ea.
vineri, 8 martie 2013
Time forgets
Nu vedeam decât o singură uşă. Mă ardea atât de
tare, dar nu-l puteam smulge de la gât, mi se încleştau mâinile pe el. Iarăşi
parfumul acela de hortensii, pe unde se scurge, ieşisem de acolo, din cavoul
acela, de-aş putea deschide întunericul cu ochii, să-l luminez, să-i arăt
nopţii măruntaiele ei imaginare, poate s-ar speria şi m-ar trimite înapoi. M-ai
recunoaşte? Trecusem de uşa aceea, oglinzi peste tot, care sunt eu, mă simt
rece, sticloasă, e atâta sânge, de unde vine, din oglindă, mă arde prea tare,
iar apare, suflă pe o oglindă şi scrie, nu vreau să o mai văd, cine e, nu o
cunosc, cine e, îi aud glasul, ca valuri care se lovesc de stânci, lupii, din
nou lupii, îmi muşcă din curaj, miroase a ars, a piele calcinată, mă arde,
acolo unde şi-a înfipt colţii, mă arde...
joi, 14 februarie 2013
Only time
în carcasa asta de oase nu se moare
decât după ora trei dimineaţa
acolo se ascunsese Mira ca să-mi
pieptene umbra în linişte
ca părul morţilor mei întinşi
la uscat peste noapte
i-am ros cuvintele până la os
ca nu cumva într-o zi de vineri
să se urce pe acoperiş
strângându-mi-se lemnoasă pe deget
morţii nu se adună în cutii Mira
se respiră
se pândesc din spatele unei ferestre oarbe
până năpârlesc
pentru că ştii
morţii îşi schimbă părul
dar năravul ba
decât după ora trei dimineaţa
acolo se ascunsese Mira ca să-mi
pieptene umbra în linişte
ca părul morţilor mei întinşi
la uscat peste noapte
i-am ros cuvintele până la os
ca nu cumva într-o zi de vineri
să se urce pe acoperiş
strângându-mi-se lemnoasă pe deget
morţii nu se adună în cutii Mira
se respiră
se pândesc din spatele unei ferestre oarbe
până năpârlesc
pentru că ştii
morţii îşi schimbă părul
dar năravul ba
miercuri, 16 ianuarie 2013
Aşteaptă acolo
am căutat pe cer
un colţ de nor de care
să-mi agăţ oasele
cerul mi se împuţina
aşa cum mă împuţinam şi eu
şi mă plantam în grădina
din spatele casei
ajungând cu rădăcinile
cerul acela puţin
dacă cerul e orb şi oasele
mute
le voi coase împreună
un colţ de nor de care
să-mi agăţ oasele
cerul mi se împuţina
aşa cum mă împuţinam şi eu
şi mă plantam în grădina
din spatele casei
ajungând cu rădăcinile
cerul acela puţin
dacă cerul e orb şi oasele
mute
le voi coase împreună
Abonați-vă la:
Postări (Atom)