când plouă îmi scot sângele la plimbare strâns în lesă ca să nu muşte să îl aerisesc cum scutură o sclavă neagră cearşafurile când am ieşit pe uşă i-am luat o umbrelă separată pentru că îşi scutură purecii pe pantofii mei şi nu pe haine cum a văzut la sângele altora sângele meu nu e normal nu e sângele altora când îi spun şezi se rostogoleşte dă-mi mâna face pe mortul sângele meu nu mai ascultă
Mă iau de mână şi ne învârtim împreună chicotind, Eu
sunt Ea, Ea este Eu. E ca o picătură de eternitate, ca un geamăt al neantului. Totul
e curgere. Şi scurgere. Degetele îmi devin lichide, eu însămi devin lichidă şi mă amestec în sângele lui, ca mirul din ochii unei icoane. Eu sunt plămânul prin care respiră arterele lui “a fi”, “a exista”. Mă crucific pe toate cele patru laturi ale unui crucifix, Ea e potirul din care bea
sărmanul meu copil interior. Steaua care îmi străpunge trupul şi vrea să zburde, e Galateea mea. Nu moare,
devine zâmbet topit în zgomotul de paşi ai anilor –lumină. Sunt iertare, lumină,
vindecare, răsuflare.
“Insula”,scrisă
de Victoria Hislop, este o carte pe care am citit-o în urmă cu 3 ani . Aşa că
acum scriu din amintiri,vedem ce va rezulta.
Autoarea,Victoria Hislop (n.1959) ,este PR , jurnalistă şi scriitoare .Primul
ei roman,”Insula” ,a ocupat locul 1
timp de 8 săptămâni în lista celor mai citite cărţi din Marea Britanie,publicată
de Sunday Times,carte vândută în
aproximativ 2 milioane de exemplare în întreaga lume.A câştigat premiul pentru
debut “Newcomer of the Year” la Galaxy British
Book Awards 2007 şi a fost selectată de către Richard & Judy Book Club în anul 2006 pentru a face parte din
binecunoscutul program Summer Reads.
Insulaprezintă
povestea tinerei Alexis Fielding ,care întreprinde o călătorie iniţiatică în
trecut,în căutarea propriei identităţi,propriului sine .Întrucât mama sa refuză
să-i destăinuie amănunte legate de vieţile antecesorilor săi,Alexis decide să călătorească
în Grecia,în micuţul orăşel Plaka,situat pe insula Creta,locul unde mama
sa,Sofia , copilărise.Graţie lui Fontini ,o veche prietenă a Sofiei,Alexis reuşeşte
să descopere istoria tragică a familiei sale ,nu înainte însă de a afla că nu
departe de Plaka se află insula Spinalonga ,fosta leprozerie a Greciei.Pe
această insulă erau exilaţi cei ce se îmbolnăveau de lepră,pentru a-şi petrece ultimele
zile.În mod ironic,tunelul prin care leproşii erau siliţi să treacă se numea
Poarta lui Dante ,însă la care dintre acestea se face referire ? La Infern,la Purgatoriu
ori la Paradis ? Exilul pe această insulă nu înseamnă doar dramă ,suferinţă şi
despărţire de familie,ci şi fericire,căci aici le este oferită o a doua şansă
celor năpăstuiţi,ei iubesc şi se revoltă,cerându-şi drepturile.
În opoziţie cu insula Spinalonga
se află Plaka,unde rămâneau cei sănătoşi,cei cărora nu le sunt îngrădite
drepturile şi libertăţile.Cei ce locuiesc aici însă sunt sfâşiaţi de pasiuni
,de lipsa de unitate ,de egoism,de ambiţii nemăsurate care îi împing la gesturi
necugetate,regretabile.
Opoziţia nu se rezumă însă doar la atât,ci se extinde chiar şi la planul
modelării personajelor : Sofia este o femeie rigidă,rezervată ,spre deosebire
de fiica sa, Alexis ,care luptă din răsputeri pentru spiritul de independenţă
şi pentru şansa de a-şi guverna propria existenţă; în planul trecutului,
acestora le corespund cele două surori ,Maria ,o femeie liniştită,timidă,care
îşi îngrijeşte cu abnegaţie tatăl până în momentul în care descoperă că este şi
ea purtătoarea stigmatului de lepros şi este nevoită să renunţe la tot ceea ce
însemna familie ,mutându-se alături de ceilalţi leproşi pe insula Spinalonga; şi
Ana ,o femeie neîmblânzită ,căreia îi place să-şi exercite puterea de atracţie
asupra tuturor bărbaţilor tineri şi chipeşi pe care îi cunoaşte ori care îi ies
în cale ,dominată şi însetată de pasiune şi de o viaţă luxoasă alături de unul
dintre fiii celui mai bogat om din Creta. Destinele celor două surori sunt
controversate şi diametral opuse ,luând turnuri epatante.
Insulaeste împărţită în patru părţi ,fiind relatată
din perspectiva unui narator omniscient, heterodiegetic, focalizare zero,naraţiune
la persoana a III-a, retrospectivă (relatarea realizată de Fontini) ,însă şi
simultană ( ceea ce se petrece în prezentul narativ în care se desfăşoară
existenţa lui Alexis şi a Sofiei).În partea întâi a romanului , evenimentele se
derulează în prezent,oferindu-ne o descriere succintă a vieţii personajului
Alexis.Partea a doua şi a treia reprezintă cea mai mare parte din volumul
romanului,fiind relatată de către Fontini,la persoana a III-a,în special din
perspectiva Mariei,mătuşa Sofiei.Cea de-a patra parte şi ultima plasează
acţiunea în prezent,revenind la Alexis şi mama acesteia,Sofia.
Cartea Victoriei Hislop este o încercare de a contura o saga a patru
generaţii diferite.Ceea ce însă nu i-a reuşit autoarei este crearea acelei
atmosfere specifice climatului mediteranean , aspect eşuat prin omiterea
elementelor caracteristice culturii elene.Exceptând existenţa toponimelor care
plasează acţiunea romanului într-un anumit spaţiu , niciun alt detaliu
semnificativ nu este revelat cu privire la cadrul spaţial al evenimentelor.Foarte
bine conturat în roman este planul temporal,povestea fiind integrată într-un
cadru istoric bine determinat (perioada celui de-Al Doilea Război Mondial) ,însă
şi ignoranţa indivizilor în ceea ce priveşte boala numita lepră,o maladie
curabilă ,care nu reprezintă un stigmat,dar care prin desfigurările pe care le
provoacă ,dă naştere acelei repulsii nefondate .Acest termen de “lepră” provine
din cuvintele greceşti “lepros“ (scară) şi “lepein” (de decojit).Leproşii sunt
prezenţi şi în Biblie ,sora lui Moise fiind torturată de aceasta boală,şi chiar
Iisus a vindecat leproşii ( Pilda celor 10 leproşi , Luca 17 ; 11 –
19).
Un roman similar celui de faţă este Moştenirea, scris de Danielle Steel , ce are la bază aceeaşi temă a călătoriei
iniţiatice în trecut ,de data aceasta în secolul al XVIII –lea , tânăra
Brigitte Nicholson pornind pe urmele stră-stră-stră-bunicii sale,Wachiwi,o
indiană sioux, ce reuşeşte să se căsătorească cu un marchiz ,pătrunzând astfel
la curtea franceză a Mariei Antoaneta.
Insula este o carte cu un
limbaj simplu ,un roman al cărui fir narativ este uşor de urmărit datorită
alternanţei planurilor ,însă şi înlănţuirii evenimentelor,un roman în care
misterele ,intrigile,iubirea ce se manifestă în toate formele ei ,şi crima , fac
din lectura acestei cărţi o experienţă aparte.
Filmul este povestea perioadei petrecută de Marilyn la Londra,în anul 1956, pe vremea când filma pentru pelicula "The Prince and the Showgirl" la studiourile Pinewood Studios, poveste relatată de către Colin Clark, ce fusese angajat de către Laurence Olivier pentru a sta mereu la dispoziţia "doamnei Monroe". De fapt, el era doar al treilea asistent al regizorului. Plecase de acasă, tânjind după o carieră în lumea cinematografică şi dorindu-şi să nu mai trăiască permanent în umbra unui tată celebru, renumitul istoric de artă Kenneth. Chipul său ingenuu şi candoarea sa îi atrag atenţia Normei Jeane Mortensen, cunoscută ca Marilyn Monroe, care, în scurt timp, îl transformă în confidentul său, stârnind astfel felurite zvonuri despre o potenţială relaţie intimă între ei doi.
Întreaga istorie este relatată din perspectiva tânărului şi imaturului Colin, care, în naivitatea sa, speră să o poată avea pe marea divă, ceea ce conferă filmului o notă de subiectivism uşor de detectat.
Marilyn era o femeie nesigură, atacată pemanent de Olivier, care o critică pentru neputinţa de a se concentra în timpul filmărilor şi refuzul ei categoric de a juca anumite scene, motivând că nu-şi înţelege personajul. Se dăruia cu totul personajului, devenea o singură fiinţă cu acesta, Marilyn înceta să mai existe. Cine ar fi putut-o oare blama pentru profesionalismul de care dădea dovadă, pentru orele pe care le petrecea în faţa oglinzii, căci voia să arate perfect, ori pentru că simţea că nu este iubită, când toţi o doreau doar pentru numele ei şi nu vedeau femeia ce se ascundea înlăuntrul ei? Oare nu ne dorim toţi acelaşi lucru?
Michelle Williams în rolul lui Marilyn a fost o alegere inspirată, căci a stiut cum să exploateze şi să redea cu o acurateţe impresionantă tulburările emoţionale ale personajului său, o Marilyn instabilă, fragilă, care, în spatele camerelor de filmat, devenea o persoană dependentă de atenţia şi afecţiunea celor dragi.
Marilyn îi schimba pe cei din jurul său. Chiar Colin Clark o creionează, la final, într-o manieră reuşită : "Here's what I remember most: her embrace. Her belief in me. And the joy she gave.That was her gift."
Es tarde.Y tu recuerdo se perdio en la tasa con café amargo. La sombra de la paloma me araño la cara, pero la pulsera del tiempo ya se rompio. La luna se deshace en miles de petalos que acarician rios de chocolate. Lluvia en el desierto. Luz en la oscuridad. Me quema.Grito. La tumba del destino. Beso la cruz de la jaula de los sueños y con el corazon de papel,vuelo en las sombras de la luz. Un barco cargado del perfume de la soledad apaga la vela. No hay nada en que creer, solo el destino que juega cartas. Muñeca en las manos de la vida.
Pufăie sufletul pe un peron şi-şi mestecă şinele dintre coaste.În năvodul său de linişte s-au prins dunele mucegăite de cuvinte.Lava tăcerii zgomotoase îşi bântuie propria sevă.Şi-i scoate ochii ei de var întunecat.Îi dau foc ploii.Ploaia cu respiraţie de nectar de oase.Şi-a prins piciorul între dinţii cariaţi ai străzilor. Pruncul pasiunii aprinde fitilul ochelarilor amprentei.L-a scalpat minutarul.Un signet în pantofi de lemn.Jaf armat în sufletul tău pustiu.Spasmul suflecă mânecile torpilei,trombocite edematoase.Se prăbuşeşte bursa tânguielilor.Un glonţ.Metronom.
O pană dintr-o aripă de înger îmi gâdilă inima, neuronii se-mbată la crâşma deznădejdii, iar voinţa-mi şi-a pierdut cunoştinţa.O stropesc cu apă ,dar ea se ascunde sub pat şi joacă biliard cu ochii de acvilă ai inocenţei. Ochii ei suri. Înţepaţi şi scurşi de cerneală până la ultimul strop. Îmi coşi răsuflarea cu priviri ce scurmă nervoase prin măruntaiele soarelui. Oxigenul se scurge. Prin genunea căscată în palma ta. Îşi rimelează genele prăfuite şi istovite.
Amintirile pulsează în ceaşca de cafea. Se târăşte strada prin grotele veşniciei şi hibernează.În palma mea se naşte lumea.Tenebrele. Fiicele slute ale lui Hades. Sărut viaţa cu privirea.
Iarna-i o cerşetoare murdară, în a cărei palmă se frământă monedele vaporilor sângerânzi. Vaporii ronţăie biscuiţi cu lapte. Cad firimiturile pe creştetul pământului. Iarna-şi desface părul ei stacojiu ca neantul, pe care păşeşte sfios şambelanul tacticos al anacondei. Doar briza se mai împleticeşte surdă, aburindă, prin tatuajele dureroase ale rocilor. Iarna adună cioburile ascuţite ale oglinzii sparte,căci vrea să-şi privească sufletul putred. Iarna-i o placă de gramofon stricată, e 999 întors. E punct. Şi virgulă. E iarba albastră crescută între acolade şi semne ale exclamării. Iarna-i Olimpul pe care îl escaladează rotocoale de precizie perpetuă, e cada înspumată a lui Zeus, unde se îmbăiază diafora. E candelabrul părăginit al visurilor, o pauperă tăbliţă Ouija. Nu-i decât o necontenită îndrăgostire de ochii ei imobili. Iarna sărută pământul cu mâinile ei crăpate. Oamenii. Cu privirile lor dezbracă cerul. Îl îngenunchează. Îi sângerează genunchii de la cojile de nuci sparte în ochiul său ciclopic. Copacii îl zgârie cu unghiile lor negre, iar eu îl bandajez cu răsuflarea, care despică giulgiul dens al ceţii. Iarna-i un furnal, în care clocoteşte degradarea. O bătrână într-un baston de sărăţele, care desenează reumatism cu ochii ei împăienjeniţi, o migrenă ce se strecoară în biblioteca crăpăturilor istoriei. Dicţionar de stele căzătoare, pitite în sânul lunii. Doar o agrafă de birou prinsă aici şi acolo, între niciodată şi totdeauna.
Bruma îşi pune papion de ceară şi cu glasu-i, pe care cresc flori uscate, sparge timpanul iernii şi îi sărută fruntea umezită de lacrimi scurtcircuitate. Soarele îl înmoi în cerneala topită a gândurilor mele, iar ridurile-i tresaltă, îşi smulg veşmintele şi se aruncă-n colţii de cauciuc ai viperei. Iernii i s-au înfundat urechile îndesate cu chiciură.
Presupun că trebuie să scriu ceva de început,să-mi urez mie însămi "Bun-venit!",cum face orice blogger ce se respectă.Cum mi-a venit ideea unui blog?Nu voi da un răspuns inteligent,c i voi spune purul adevăr, şi anume: am făcut-o din curiozitate. Cât va dura?Nu am nici cea mai vagă idee. Am schimbat emoţia scrisului pe hârtie cu cea a scrisului pe un blog. Diferenţa?Nu ştiu, se va vedea în timp. Cerneala tastelor nu lasă urme. Ce voi scrie? Iarăşi o enigmă, chiar şi pentru mine. Nu va fi un jurnal, de acest lucru puteţi fi ferm convinşi. Gândurile se vor împrăştia pe ecran, vor fi libere să zburde. Un nou inceput...